The exhibition Rubin's Vase proposes a unique dialogue between two contemporary artists from the Western Part of the country, with completely different approaches to painting and image, whose unexpected resonance lies in anti-representation.
For Sorin Neamțu, with an artistic education in Timișoara as Constantin Flondor’s student (2006), drawing and painting are mediated by continuous self-analysis and self-reference, being used as witnesses to his own transformations. The painting process is studied between rational research and emotional contemplation, with a programmatic charge. Often, the forms and structures he achieves emerge at the end of an approach in which reason and reflection yield to meditative effort.
Radu Comșa, with an artistic education in Cluj, represents the post-2000 generation. He is distinguished by his radical stance against the iconic narratives of his contemporaries. Painting is a field of research of his curiosities, a kind of subjective laboratory, where the traditional toolkit, sometimes playfully, other times conceptually, intertwines with contemporaneity through quotation and installation and with applied arts, such as design and textiles, exploring and exploiting the anthropometric limitations and deviations of human visual perception.
In Neamțu's case, painting is a meditative process; in Comșa's, an anti-iconic approach. In both cases, painting meets and communicates face-to-face and through overlaps in a series of concordances and discords, in which the idea of image (shape, figure, outline) is relegated to the background. In Neamțu's work, the form is substituted and subjected to the process, dissolving into the background. In Comșa's work, the background is instituted and materialized into form and object.
The dialogue exhibition Rubin's Vase presents a series of recent works by the two artists at a pivotal point in their careers, proposing atypical formats and media for their established approach. The large-scale unstretched paintings of Sorin Neamțu and the film and leather sculpture of Radu Comșa form the principal axes of this dialogue between forms and backgrounds.
The title of the exhibition — "Rubin's Vase" — is a generic reference to the perception issues in Gestalt psychology from the early 20th century, questioning Danish psychologist Edgar Rubin (1886–1951) observation about the interchangeable and unstable relationship between form and background. Rubin's Vase empirically shows that the mind searches for contours where none exist and often refuses to "see" the obvious. The negative space where the Vase's shape appears is a figment of our imagination, with the mind abstracting precisely from the positive area of the two profiled faces.
The collaboration between Sorin Neamțu and Radu Comșa is an opportunity to recontextualize their work in a renewing way, often received and fixed by replacing it with that of their "masters," the generation or schools from which the two come. The current dialogue signals that the tricks of interpreting their work question the background in an illusory manner, the invisible Vase between them. It proposes focusing on what is truly visible and, perhaps, not necessarily obvious.
Silviu Pădurariu
Expoziția „Vaza lui Rubin” propune un dialog inedit între doi artiști congeneri din vestul țării, cu o abordare complet diferită asupra picturii și problemelor imaginii, a căror rezonanță neașteptată se petrece pe tărâmul anti-reprezentării.
Pentru Sorin Neamțu, cu o formare artistică la Timișoara ca elev al lui Constantin Flondor (2006), desenul și pictura sunt mediate de o continuă autoanaliză și autoreferință, fiind folosite ca martori ai propriilor transformări. Procesul de pictură este studiat între cercetarea rațională și contemplarea emoțională, cu încărcătură programatică. Adesea, formele și structurile pe care le realizează vin la capătul unui demers în care rațiunea și reflecția cedează în fața unui efort meditativ.
Radu Comșa, cu o educație artistică în Cluj, unul din reprezentanții generației de după anul 2000, se distinge prin poziția sa radicalizată împotriva iconicului și narațiunii, atât de specifică congenerilor săi. Pictura este un câmp de cercetare al propriilor curiozități, un soi de laborator subiectiv, în care instrumentarul tradițional se împletește uneori ludic, alteori conceptual cu contemporaneitatea prin citat și instalație și cu artele aplicate, precum designul și textilele, explorând și exploatând limitările și deviațiile antropometrice ale percepției vizuale umane.
Pictura, ca proces meditativ, în cazul lui Neamțu, și pictura, ca demers anti-iconic, în cazul lui Comșa, se întâlnesc și comunică atât față în față, cât și prin suprapuneri, într-un șir de concordanțe și discordanțe, în care ideea de imagine (formă, figură, contur) e trecută în plan secund. La Neamțu, forma este substituită și supusă procesului și autoreflecției, dizolvându-se în fundal. La Comșa, fundalul este instituit și concretizat în formă și obiect.
Expoziția-dialog „Vaza lui Rubin” aduce în discuție o serie de lucrări recente ale celor doi artiști într-un punct important al carierei lor artistice, propunând formate și mediumuri atipice pentru demersul lor cunoscut până acum. Picturile de mari dimensiuni fără șasiu ale lui Sorin Neamțu, filmul și sculptura în piele ale lui Radu Comșa sunt axele principale create special pentru acest dialog între forme și fundaluri.
Titlul expoziției — Vaza lui Rubin — e o referință generică la problemele percepției din Gestaltpsychologie de la începutul secolului al XX-lea, punând în discuție o observație a psihologului danez Edgar Rubin (1886–1951) cu privire la relația interschimbabilă și instabilă dintre formă și fundal. Vaza lui Rubin semnalează pe căi empirice faptul că mintea caută contururi acolo unde nu sunt și refuză să „vadă”, adesea, evidența. Spațiul negativ în care apare conturul vazei e o plăsmuire a închipuirii noastre, mintea făcând abstracție tocmai de spațiul pozitiv al celor două chipuri în profil.
Colaborarea dintre Sorin Neamțu și Radu Comșa e o oportunitate de recontextualizare într-un mod înnoitor a operei lor, adesea receptată și fixată prin substituirea acesteia „maeștrilor” lor, generației sau școlilor din care cei doi provin. Dialogul actual semnalează faptul că tertipurile interpretării operei lor chestionează în mod iluzoriu fundalul, vaza invizibilă dintre ei, și propune să ne aplecăm atenția asupra a ceea ce este cu adevărat vizibil și, probabil, mai greu de văzut.
Silviu Pădurariu
