Sorin Neamțu

[ro]

Insomnia – Despre ieșirea din confort
Călin Dan

Sorin Neamțu este un cultivator al valorilor plastice oriunde le întâlnește și un explorator pe cont propriu al istoriei artei, disciplină folosită drept scuză pentru amânări repetate ale asumării unei ieșiri din confortul atelierului. Mă bucură faptul că expoziția de la Sala de Marmură a MNAC a accelerat și a făcut vizibil procesul de limpezire a blocajelor ontologice pe care Sorin și le-a autoimpus în parcurgerea drumului ales, voit sinuos, unde cea mai evidentă tehnică de lucru este tehnica amânării.

Artistul a folosit în mod tactic poziția ambiguă de activist cultural / galerist / manager / agent provocator, reușind astfel să se poziționeze întotdeauna ca actor independent al unei dramaturgii profesionale greu de definit. Personalitate polimorfă, interesat întotdeauna de act și mai puțin de rezultat, de mediu și nu de obiect, de fluiditatea performanței, nu de stabilitatea expoziției, Sorin Neamțu are însă o doză salvatoare de narcisism motivațional pentru a da coerență improvizațiilor sale recurente, divagațiilor sale sistemice, șovăielilor sale calculate – punându-se întâi în criză și apoi așezându-se în centrul unui demers de soluționare a crizei. Artistul e, de aceea, un om al paradoxurilor perpetue, iar expoziția de la MNAC ilustrează cu brio acest fapt, esențial pentru definirea lui Sorin ca una dintre vocile cele mai importante ale generației sale.

Somnul vigilent al artistului, amânarea calculată au rezultat înconstruirea, din reziduuri ale expoziției Triaj, realizată de Muzeu în aceleași spații în anul 2016, a unei instalații prospective/retrospective, menită să aducă la unison o producție plastică, ce s-a ramificat în diverse direcții și cu diverse mize de-a lungul a aproape 20 de ani. Sorin Neamțu organizează astfel propria stație de triaj, un loc de intersecție, coabitare, canibalizare reciprocă a diverselor teme, procedee, obsesii și viziuni care i-au bântuit biografia intelectuală. Pentru că, cel mai important probabil dintre paradoxurile structurale ale personalității lui Sorin Neamțu este ciocnirea dintre un vizionarism cultural generic și un raționalism în definirea și parcurgerea etapelor.

Sorin Neamțu își regizează subtil vulnerabilitățile și nesiguranțele, găsește formula optimă pentru exploatarea zonelor gri, ale incertitudinilor, este un administrator nemilos al propriilor slăbiciuni, și de aceea un redutabil curator al propriilor imagini. Aceste volute procedurale deliberate sunt generate întotdeauna de o relație directă, tranșantă cu senzualitatea materialelor, de fascinația în fața misterului de nerezolvat al tehnologiilor, care sunt puse să se lupte între ele pentru controlul formal al operei. Artistul pare un deus ex machina, amplasat într-o exterioritate interesantă – atât față de sine însuși cât și față de evenimentele pe care, de fapt, le controlează.

Polimorfismul lui Sorin Neamțu, menționat mai sus, este generat deopotrivă de viteza ideilor dar și de veșnica disponibilitate a materiei, pe care artistul o controlează fără complexe și fără îndoieli, în mod nemijlocit. Plastician preocupat de funcționalitatea obiectului si de capacitatea lingvistică a imaginii, Sorin e în același timp un intelectual bulimic, consumator al referințelor culturale, pe care le frecventează de fapt ca pe o formă a reveriei, a intimității cu marile teme, a complicității cu marile spirite ale istoriei.

De la un moment la altul, de la o etapă la alta, universul lui Sorin Neamțu se schimbă continuu, și fiecare vizită în atelierul artistului împinge conversația către alte direcții, neprevăzute. O constantă rămâne însă dimensiunea performativă, angajarea corporală, fizică în actul creației vizuale și în actul expunerii, deopotrivă. Spațiul expozițional, corpul artistului, lucrările, sunt simultan sau pe rând instrumentele și teritoriul de exprimare a unui sado-masochism poetic.

[en]

Insomnia – Leaving the Comfort Zone
Călin Dan

Sorin Neamțu is a lonely, relentless explorer of art histories, in a journey that becomes his alibi for the repeated postponements of parting with the comfort of the studio. I am delighted that the exhibition at MNAC's Marble Hall was stimulating both the speed and the visibility of the processes which lead to eventually defusing Sorin's self-imposed critical barriers, strategically placed along the course of a convoluted path, where he wanders applying an elaborated technique of postponement.

The artist made tactical use of his ambiguous and simultaneous capacities as cultural activist / gallerist / manager / agent provocateur, always succeeding in positioning himself as the independent actor of a hardily definable professional dramaturgy. A polymorphous character, he is invariably interested less in the result and most in the act; in the medium and not in the object; in the fluidity of the performance and less in the relevance of the exhibition. Sorin Neamțu has, however, a redeeming dose of motivational narcissism that ensures consistency all along his recurring improvisations, systemic digressions or calculated waverings; and he does so by bringing himself in a state of continuous crisis while being constantly positioned at the core of resolution oriented processes. Therefore Sorin Neamțu is an artist of perpetual contradictions – a fact effectively illustrated through the exhibition at MNAC and essential for defining him as one of the most important voices of his generation.

The artist's vigilant slumber, the calculated deferral of action have resulted in the development of a prospective / retrospective installation made out of display residues of the 2016 exhibition Triaj / Marshalling Yard, presented by MNAC in the same spaces. Its aim is to bring in harmony a visual production branching out into multiple directions over the past almost 20 years. Sorin Neamțu thus builds his own marshalling yard: a place of intersection, cohabitation and reciprocal cannibalization of the manifold themes, processes, obsessions and visions that haunted his intellectual biography. Since, in all likelihood, the most significant of the paradoxes structuring Sorin Neamțu's personality is the collision between a visionary dimension and a certain rationalism in defining and advancing through all stages of the artistic process.

Sorin Neamțu is a refined stage director of his own vulnerabilities and uncertainties, finding the optimal formula for the exploration of the grey areas, and of the insecurity zones; he is a severe manager of his own weaknesses and is therefore an impressive curator of his own art production. These deliberate convoluted proceedings are always motivated by a straight relation with the sensuality of the materials, by a fascination with the unsolvable mystery of technologies, set to fight each other for the control of the art form. The artist appears to be a deus ex machina, in a state of intriguing exteriority – both towards himself and towards the events he in fact commands.

Sorin Neamțu's aforementioned polymorphism is generated both by the velocity of ideas and by the everlasting readiness of matter, which he disciplines, without complexes our doubts, in an unmediated manner. Preoccupied by the object's functionality and by the linguistic strength of the image, Sorin is at the same time a voracious intellectual and a consumer of cultural references, which he in fact revisits as instances of reverie, of closeness to the major themes, of complicity with history's great spirits.

From one moment to the next, and through all stages of his journey, Sorin Neamțu's universe constantly changes and each visit to his studio pushes the conversation towards new, unforeseen directions. However, what remains consistent is the performative dimension, the bodily, physical engagement both in the act of visual production and in the poetic strategies of exhibiting. The exhibition space, the artist's body, the works are simultaneously or alternately the tools and the field for articulating a poetic sadomasochism.